Un incident neplacut la restaurant

Nu stiu daca voi ati avut vreodata ghinionul sa mancati intr-un restaurant si dintr-o data sa apara dintr-un colt un gandacel care nu era chiar gandacel, ci ditamai gandacul de bucatarie. Sper ca nu. Eu insa se pare ca sunt o persoana careia nu ii surade norocul prea des, ba mai mult ma acapareaza tot felul de incidente neplacute, unele chiar penibile si rusinoase.

De data aceasta m-am dus sa mananc la Restaurantul din coltul strazii. Iesita de la birou destul de tarziu am zis ca nu mai are rost sa astept cu masa pana ajung acasa, mai ales ca acasa nu aveam nimic de mancare, asa ca m-am hotarat sa iau masa in oras. La restaurantul din coltul strazii am mancat destul de des si niciodata nu mi s-a parut nimic aiurea, nici macar un loc murdar. Mereu a fost un loc curat si bine intretinut. De data aceasta insa incidentul m-a facut sa ma gandesc bine daca o sa mai iau vreodata masa in oras, mai ales ca se pare ca nu conteaza daca localul arata bine si este ingrijit. Cine stie ce alte vietati or mai avea prin spate: sobolani sau alte minunatii. Stau si ma gandesc de ce n-or fi apelat la o firma de deratizare Bucuresti care sa vina si sa faca tot ce e nevoie. Ar fi fost extrem de usor si ar fi rezolvat problema in doar jumatate de ora.

Acolo sigur nu ma mai duc sa mananc. Asta este clar. Inca ma mai gandesc daca prin alte locuri ar fi bine.

Voi? V-ati confruntat cu asa ceva pana acum? O musca ceva prin farfurie? Un gandac zburdalnic pe sub masa?

Sosuri


Simţi că salatei tale îi lipseşte ceva,dar nu ai încredere în dressingurile care se găsesc în comerţ? Eu sunt o mare iubitoare a acestora, dar eticheta cu ingrediente mă îngrozeşte după ce citesc lista de substanţe dubioase pe care le conţine. Sosul rezistă luni întregi după desigilare, iar conservanţii şi aditivii alimentari sunt nelipsiţi din conţinutul acestora. Însă am descoperit două sosuri bine-cunoscute şi foarte delicioase, care pot fi preparate acasă. Le-am încercat şi vreau sa vă împărtăşesc reţeta!


Caesar – ai nevoie de două linguri de maioneză preparată cu ulei de măsline, trei linguri de suc de lămâie, două linguri de apă, şase fileuri de anşoa zdrobite şi un sfert de ceaşcă de parmezan ras.

Miere cu muştar – jumătate de ceaşcă de muştar iute, două linguri de miere, o lingură de apă, două linguri de suc de lămâie, două linguri de ulei de măsline.

Poftă bună să aveţi! Aştept să îmi spuneţi cum au fost!

Asta-s eu!

Ma consider o persona optimista, sunt o fire deschisa, sincera. Iubesc sa ies cu prietenii, sa ma distrez. Iubesc sa joc jocuri cu pou de aici http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-pou.html

Sunt spontana, glumesc, ma prostesc. Am mare nevoie de relaxare pentru ca ma stresez mult. Sunt o mamica stresata, dar ma tratez :) Am multe metode de relaxare pe care le folosesc des, cum ar fi jocurile de copii, cu scoobydoo. Blog, uitat la poze mistok pe Flickr, iau guri mici si -uneori- dese de FB, carti, vorbit cu Iubi si emailuit cu prietenii dragi si familia, zumba, iesiri cu fetele ..

DAR cand e vorba sa vorbesc despre ceea ce e foarte important si doare in viata mea, imi este foarte greu. Mai ales daca problema este una noua. Pot vorbi cu usurinta cu Marius sau cu Ramona, “psiholoaga” mea foarte draga. (Si ma gandesc ca si cu tine, Ramo, mi-e poate usor pentru ca noi comunicam prin scris. Intotdeauna comunic mai usor prin scris.)

Imi trebuie ceva timp ca sa ma obisnuiesc cu ideea ca ceva nou si nu foarte frumos s-a intamplat in viata mea. Trebuie sa diger eu ce se intampla. Sa analizez eu problema si sa mi-o explic mie. Sa decid ce am de facut. Trebuie eu sa ies din zona gandurilor sumbre si grele si trebuie sa reinvat ca nu trebuie sa vad negru si sa fac pe victima. Trebuie cumva sa imi umplu iara rezervele optimismului si sa incep din nou sa traiesc simplu si pe cat de mult posibil frumos
Daca vorbesc prea curand si cu alti oameni dragi (in afara de M si R), atunci ma voi emotiona prea tare, ma va afecta prea tare aproape orice comentariu. Cand ma pot detasa de noua problema si pot fi cat de cat obiectiva, atunci pot sa vorbesc despre ce e nou in viata mea. Poate nu pare frumos sau cinstit fata de oameni dragi din viata mea ca procedez asa, dar procedez asa cum e mai bine pentru mine si linistea mea.

La Deheleni

Cosmina e fosta colega de facultate (Sociologie) si este o prietena draga mie. I-am declarant recent asta: ” Cos, iubesc povestioarele tale! Keep writting!!”. Am sa public cat de curand povestioarele ei minunate, dar azi am onoarea sa va introduc pe tatal Cosminei, Ioan Dehelean.

Ioan Dehelean este un biolog cu suflet de poet!  Desi scrie din tinerete, anul acesta de abia s-a hotarat sa ne bucure cu talentul sau literar. Ce bine ca Ioan Dehelean s-a decis sa faca publice poemele lui.  Asa le-am putut si eu savura si sper ca foarte multi altii au facut-o sau o vor face de acuma incolo. Primul volum de poezii se numeste Tipatul bufnitei. Vor urma alte doua volume de poezii cat de curand!!!

Pentru ca numele de familie e Dehelean, am decis sa fac o categorie noua pe blog, categorie intitulata La Deheleni :)

La Deheleni va contine povestioarele Cosminei si poeziile tatalui ei. Sper sa va mangaie inima acesti doi oameni frumosi!!!

Bucati de Vama…si un pic de Amsterdam..

Ma pregtaesc de vacanta si, evident, ca intotdeuna inainte de asta am niste zile super full pe la job…

N-o sa fie prea lunga vacanta mea, ca nu mai am prea multe zile pe anul asta :( dat fiind faptul ca grosul l-am luat cu Costa Rica mea din februarie. Asadar saptamana mea de Amsterdam se apropie vertiginos…de maine intr-o saptamana voi fi acolo deja :) ..probabil printr-un cofee shop..sa beau o cafea, desigur ce altceva credeati??? :)

N-am apucat sa scriu niciun rand despre Vama in care am ajuns in week end..despre cafeaua de la stuff de dimineata, despre baiatu’ ala care dormea pe bancuta la stuff si a cazut cu coaiele fix in banca dar tot nu s-a trezit… :), despre Timky care cateodata se urca uda pe mine (da, ea e o femeie, si , da, si eu la fel si, da, ea se urca pe mine pe prosop de cate ori iesea din apa rece si eu zaceam la soare sa ma mai “desfierbinteasca” … Cred ca eram deliciul plajii :) ), despre cat de mult am ras acolo..despre cat de bine mi-a fost..despre cat de rau m-am enervat cand au decis sa mancam la Mitocan si CA DE OBICEI LA EL am stat de ne-a luat mama naibii asteptand mancarea…

Si n-am apucat sa scriu nici despre plantatia de canepa pe care am gasit-o pe un camp de acolo (jur! am si dovezi, daaaaa??). Nici despre seara de sambata in care am adormit tinuta in brate de Timky (aceeasi) ..care se chinuia sa-mi incalzeasca picioarele bocna … (stati calmi, imi plac barbatii, dar e asa de bine si de safe cand dormi cu o prietena…)

Da, am fost o putoare..si n-am scris nimic..

Daca ma gandesc bine am fost si cam sictirita si extrem de dezamagita de diverse intamplari cam de cacat din viata mea….asa ca, zau, n-am avut nici o tragere de inima sa scriu ceva…

Dar raman cateva momente tare vii si tare calde:

-ala in care m-a sunat fata sa-mi spuna ‘ Hei, haide sa mergem impreuna’- si era vineri pe la 18.00…

-ala in care m-am asezat cu cafeaua la stuff - era plaja semipustie..eram cu ochii infipti in mare si-n cer..si mi-era cald si bine mult pe dinauntru

-ala in care am adormit sambata seara, si, wow…am dormit fara trezire pana duminica dimineata..eu care sufar cumplit de insomnie…



M-as duce si-n week endul asta ..daca n-ar trebui sa mai tin ceva bani si pentru Amsterdam …

Desi, n-ar mai fi la fel..stiu…

Albastrica mea face figuri

Nici ca se putea mai rau de-atat. Ma doare capul de mor si am o stare de draci de nu-mi vine sa cred.

Si ar fi trebuit sa fiu happy acum ca taman mi-am luat costum de plaja (da, plec in Vama!) pen’ ca p-ala vechiul l-am facut praf in Costa Rica (cred ca si el a refuzat sa mai fie folosit in tara asta…a vrut doar acolo…si daca am plecat de-acolo a facut un fel de greva si-a refuzat utilizarea urmatoare).

Buuuun…Asadar dupa ce bantui eu gratioasa si din ce in ce mai crizata Unirea, in cautarea unui costum, finally gasesc ceva cum doream da’ nu stiu daca vine bine numarul ala asa ca stau juma’ de ora la coada la cabina de proba. O prima concluzie a serii: muierile’s nebune: iau cate 4-5 costume la proba si stau cate un secol de-mi venea sa intru si sa le scot de par afara. Dar asta dupa ce le explicam ca orice ar face, orice si-ar cumpara, tot nashpa vor arata, la naiba!!!).

Apoi ma duc sa caut felicitare pentru colegul caruia i-am cumparat ieri cadou de la L’Occitane, gasesc una haiosica, bag un zambet la vanzatoare si merg la masina sa ma duc in sfarsit acasa cu gandul fixat deja pe folia de Nurofen de pe frigider.

Nu ma parchez chiar la bloc, fac o halta la un magazinas din cartier sa-mi iau tigari si apa plata. No, credeti ca mi-a mers asta? Ce se apuca albastrica mea sa faca? Dupa ce-o armez incepe sa tipe, Ma-ntorc, nah, poate am lasat vreo usa deschisa..ceva..? Ei…nu..toate inchise, toate frumoase si la locul lor, doar albastrica mea nu se opreste din urlat. In cateva fractiuni de secunda, incercand s-o opresc din telecomanda, pricep ce-a patit…Telecomanda de la alarma a ramas cu un buton intepenit inauntru. Unghii n-am sa-l scot, ma gandesc la ce naiba pot gasi prin geanta..scotocesc (aparent calma) si..evident …nu gasesc nimic…Nu o pot opri. Se deschide si se-nchide de cate ori incerc sa o opresc, exact ca-n filmul dupa Stephen King. Se opreste o secunda, fac un pas catre magazin, incepe iar. Caut iar- de data asta vag crizata- prin geanta, imi vine sa-njur si sa-mi rastorn geanta in mijlocul trotuarului…nu o fac. Doi barbati cu doze de bere in maini se opresc si se holbeaza si-ncep sa se hlizeasca. Imi vine sa-i injur si pe ei, dar le dau ignore deocamdata: sunt prea ocupata sa gasesc o solutie. Desigur n-o gasesc. Incerc sa ii pornesc motorul gandindu-ma ca la doua blocuri mai incolo e casa mea, ca voi urca si voi lua cheile de rezerva si o voi opri, dar motorul nu porneste. As da orice pentru o surubelnita sa desfac cacatul asta de telecomanda si sa-i scot bateria. Surubelnita pe naiba, ca n-am!!! Vine un domn care trecea pe-acolo si, dorind sa ma ajute, nu stiu ce naiba face ca albastrica se simte pe maini straine si-ncepe sa chitaie tot mai tare si mai isteric. Nici nu stiam ca poate s afaca in halul asta!!!! De nervi dau brusc cu telecomanda de un stalp si…guess what?…se opreste. O pornesc frumusel, o duc in parcare la bloc si o inchid din cheie. Si, in sfarsit, rasuflu usurata si-mi bag p..a in gandul meu in tot ce misca.

Mi s-a dus naibii tot cheful de seara linistita, ca fetele, cu epilat si cu cremuit si toate cele… :(

Si mi-am adus aminte ca vreau s-o vand inainte sa ma car din tara…o fi simtit ca ne vom desparti si e modul ei de-a refuza ruptura???

Campul cu maci

Am rămas în câmpul în care m-ai lăsat, întinsă pe iarbă, cu rochia sfâşiată şi tălpile goale. Inima mi-a explodat în mii de bucăţi, plutind deasupra ochilor mei ficşi şi aruncând în iarbă stropi sângerii, din care au înflorit maci.
Părul a prins rădăcini, născând spice. Sufletul mi-a ieşit prin ochii care cândva te priveau. S-a ridicat încet, ca un abur, pierzându-se în văzduh. Fluturi coloraţi mi-au ieşit pe gură, iar pe umărul gol, în locul sărutului tău, stă o buburuză.

Ai să mă cauţi într-o zi, dar n-ai să mă recunoşti. Ai să culegi toţi macii, unul câte unul, în speranţa că mă vei reîntregi. Dar nu vei termina nicicând. În locul lor, vor creşte alţii, mai mulţi, mai puternici, mai sângerânzi.

Te vei întoarce a doua zi şi o vei lua de la început. Iar şi iar, până când vei obosi să mai pleci. Te vei trânti în iarbă şi vei privi cerul. Te va durea albastrul lui. Te va durea fiecare fluture, fiecare buburuză, fiecare bob de grâu, fiecare petală de mac.

Un şarpe se va cuibări viclean la pieptul tău şi va sădi tristeţe. Va rămâne acolo până când nu vei mai avea cu ce să-l hrăneşti.

Atunci, te vei ridica brusc şi îţi vei da seama că a trecut vremea macilor. Vei pleca un alt om decât cel care a venit.