Părul a prins rădăcini, născând spice. Sufletul mi-a ieşit prin ochii care cândva te priveau. S-a ridicat încet, ca un abur, pierzându-se în văzduh. Fluturi coloraţi mi-au ieşit pe gură, iar pe umărul gol, în locul sărutului tău, stă o buburuză.
Ai să mă cauţi într-o zi, dar n-ai să mă recunoşti. Ai să culegi toţi macii, unul câte unul, în speranţa că mă vei reîntregi. Dar nu vei termina nicicând. În locul lor, vor creşte alţii, mai mulţi, mai puternici, mai sângerânzi.
Te vei întoarce a doua zi şi o vei lua de la început. Iar şi iar, până când vei obosi să mai pleci. Te vei trânti în iarbă şi vei privi cerul. Te va durea albastrul lui. Te va durea fiecare fluture, fiecare buburuză, fiecare bob de grâu, fiecare petală de mac.
Un şarpe se va cuibări viclean la pieptul tău şi va sădi tristeţe. Va rămâne acolo până când nu vei mai avea cu ce să-l hrăneşti.
Atunci, te vei ridica brusc şi îţi vei da seama că a trecut vremea macilor. Vei pleca un alt om decât cel care a venit.
